Vata minerală de sticlă este o ţesătură de fibre de sticlă cu ajutorul unui liant organic care are rolul de a ţine fibrele legate unele de altele, creându-se astfel camere de aer între fibre care au o foarte bună capacitate de a împiedica transferul termic şi fonic. Cu cât aceste transferuri se efectuează mai greu cu atât izolaţia materialului este mai puternică. Vata minerală de sticlă este unul din materialele cu grad foarte mare de izolaţie termică şi fonică cunoscut în industria de construcţii. Ajută foarte mult la scăderea cheltuielilor cu energia necesară încălzirii pe timp de iarna sau a răcirii pe timp de vară a spaţiilor locuite. Utilizând mai puţină energie pentru confortul spaţiilor locuite se protejează şi mediul înconjurător, pentru ca se ard mai puţini combustibili iar noxele emanate în atmosferă sunt mai scăzute. Confortul interior ajută şi la confortul exterior al planetei noastre. De asemenea, datorită temperaturilor mari la care se produce, vata minerală de sticlă este un material steril în care nu se găsesc microorganisme insecte sau alţii dăunători sănătăţii omului.
Vata de sticlă se poate comprima pe durata transportului şi a stocării reducând astfel cheltuieli suplimentare. Aceasta revine imediat după dezambalare la grosimea nominală. Este uşoară, datorită volumului mare de aer înglobat şi nu pune probleme de încărcare mecanică suplimentară a construcţiilor.
Durata de viaţă a vatei minerale de sticlă este practic nelimitată şi aceasta este un material permeabil la vaporii de apă. Structura elastică şi poroasă a ţesăturii de fibre îi permite să absoarbă sunetele transmise prin aer, ameliorând astfel confortul acustic al incintelor.
Materialele pe bază de vată de sticlă au un comportament în contact cu focul care le recomandă pentru protejarea elementelor de construcţie împotriva incendiilor. În cazul accidental al pătrunderii apei sub formă lichidă în vata minerală de sticlă, aceasta îşi va recăpăta toate proprietăţile termo şi fonoizolatoare iniţiale după uscare. Modalităţile de instalare în elementele de construcţii sunt foarte uşoare dar totuşi este necesară urmărirea recomandărilor producătorului.
Izolaţia termică a unei locuinţe are ca şi scop, reducerea pierderilor de căldură către exterior. Pierderea de căldură a unei clădiri este cu atât mai mare cu cât diferenţa de temperatură dintre interior şi mediul exterior este mai mare. Alături se pot observa pierderile unei case prin toate elementele exterioare ale acesteia. Se poate observa că, cele mai mari pierderi de căldură sunt prin acoperiş si pereţii exteriori.
Izolarea corectă a unui spaţiu locuit reduce pierderile de căldură şi conduce la diminuarea drastică a cheltuielilor cu energia consumată pentru încălzire, fie ea sub formă de gaz, combustibili solizi, lichizi sau electricitate.
În acelaşi timp se reduc şi efectele nocive asupra mediului înconjurător asociate producerii acestei energii prin emisia în atmosferă a gazelor cu efect de seră.
În prezent, majoritatea clădirilor din România sunt complet neizolate sau au o izolaţie veche şi insuficientă, ceea ce generează cheltuieli foarte ridicate pentru încălzirea sau răcirea lor pe timp de vară şi poluează excesiv mediul înconjurător. Izolarea acestora se poate realiza uşor, cu cheltuieli reduse,
care se recuperează în câţiva ani si ridică mult gradul de confort interior. Legislaţia din toate ţările Uniunii Europene impune reducerea consumului de energie pentru încălzirea clădirilor. În România este în vigoare Legea 372 din 2005 şi Normativul C 107 din 2005 care condiţionează eliberarea autorizaţiei de construcţie de nedepăşirea unei valori maxime pentru pierderile de căldură, pentru clădirile proiectate după 1 ianuarie 2006. De asemenea, aceeaşi lege stabileşte şi obligativitatea elaborării Certificatului de Performanţă Energetică pentru toate clădirile noi, sau vechi care sunt vândute sau închiriate începând cu 2010. El va include mărimea consumului de energie al construcţiei, determinat de către un expert agreat, precum şi valori de referinţă care să permită evaluarea sa. În acest mod calitatea termoizolaţiei clădirii va creşte valoarea de piaţă a respectivului imobil. Principala caracteristică intrinsecă a unui material izolant este conductivitatea sa termică. Capacitatea de transfer termic prin care un material lasă să treacă prin el un flux de căldură mare sau mic, este determinată de coeficientul de conductivitate termică, denumit lambda, λ şi se exprima în W/mk. Cu cât lambda, λ, este mai mic cu atât materialul este mai izolant. Măsurarea lui lambda λ este standardizată si este declarat pentru o temperatură medie de 10 grade Celsius.
Un material sau un produs se poate considera că face parte din familia materialelor izolatoare când conductivitatea termică este sub valoarea de 0,065 W/mk.
Gazele sunt elementele care au conductivitatea termică cea mai scăzută. Pe această bază materialele compuse din fibre cum este şi vata minerală de sticlă, care conţin foarte mult aer, reuşesc să aibă conductivitatea termică aproape de cea a aerului imobilizat.
Cu cât grosimea materialului izolator este mai mare cu atât transferul termic este mai scăzut, puterea de opunere la fluxul de căldură este mai mare. Această caracteristică se numeşte rezistentă termică, R şi reprezintă raportul dintre grosimea materialului şi conductivitatea termică a acestuia, valoarea exprimându-se în m2k/W. Cu cât valoarea rezistenţei termice este mai mare cu atât produsul se opune mai mult transferului de căldură, gradul său de izolare este mai mare.
Zgomotul reprezintă un sistem de vibraţii sonore care corespund variaţiilor de presiune a aerului, perceptibile urechii umane. De câţiva ani, zgomotul a devenit unul dintre factorii de stres cei mai mari. Omul, care nu are capacitatea fiziologică de a se izola faţă de sunet cum o poate face faţă de lumină închizând ochii, simte tot mai tare nevoia de a se proteja de sunetele nedorite.
Acustica este sectorul ştiinţific care are ca scop studiul problemelor fizice, fiziologice si psihologice cu privire la emisia, propagarea şi recepţia sunetelor şi zgomotelor. Nivelul sonor, exprimat in decibeli (dB), indică intensitatea unui sunet pe o scară de diferenţiere. De la 10 la 120 dB, presiunea acustică corespunde fondului de zgomot de natură diferită şi creează percepţii care merg de la calm şi linişte (10 dB) la limita durerii urechii, (120 dB). Această transpunere în cifre permite ca, plecând de la un sunet identificat să se definească nivelul sonor dorit a se obţine după izolare. Pentru a fi perceptibilă, orice îmbunătăţire acustică trebuie să fie de minim 1 dB. Dacă simultan se generează zgomot de la mai multe surse, zgomotul total reprezintă suma lor.
Două zgomote de aceeaşi intensitate produc un zgomot total mai mare cu 3 dB (ex: 50 dB+50 dB=53 dB), dar două zgomote de intensităţi diferite vor genera un zgomot total egal cu valoarea celui mai mare (ex: 50 dB + 70dB=70 dB).
Izolaţia acustică reprezintă suma măsurilor luate pentru reducerea transmisiei de energie între sursa zgomotului şi spaţiul care trebuie protejat.
Rw - reprezintă indicele de izolaţie la zgomotul aerian.
Lw - reprezintă indicele de izolaţie la zgomotul de impact.
Cu cât indicii de mai sus sunt mai mari, izolaţia este mai bună.
TIPURI DE ZGOMOT
1. Zgomotul aerian extern - generat de traficul stradal, feroviar, avioane etc
2. Zgomotul aerian intern - generat de televizor, combina muzicală etc
3. Zgomotul de impact - generat de obiectele căzute, lovituri, scaune trase pe pardosea etc
4. Zgomotul generat de echipamente - lifturi, instalaţia de apă, canal, ventilaţie etc.
Zgomotul aerian, pereţii.
Vata minerală de sticlă este un material cu o structură poroasă, al cărei rol esenţial este acela de absorbţie a energiei transmisă de zgomot şi este cel mai bun material pentru
izolaţie fonică şi pentru corecţia zonelor acustice în interiorul clădirilor
Zgomotul de impact, pardoselile
Poate fi cauzat de lovituri, căderea diverselor obiecte, mişcarea obiectelor de mobilier. Din cauza rigidităţii continue a structurii, transmiterea zgomotului de impact ajunge în părţi ale clădirii mult mai departe decât poate ajunge zgomotul aerian cauzat. Pentru izolarea acustică soluţia cea mai eficientă este dala flotantă în scopul de
a obţine o pardosea fără legături rigide faţă de structura clădirii. Această lipsă de contact se realizează interpunând vata minerală de sticlă ca material elastic între planşeu, pereţi şi dala flotantă.
Sistemul de fonoizolare masă resort masă garantează rezultate optime pentru izolarea fonică între două încăperi, combinând o protecţie sonoră şi termică cu o instalare rapidă şi costuri reduse.
Ca şi principiu sistemul masă resort masă se referă la două straturi de masă solidă, cum ar fi plăcile de gips carton, separate între ele de un resort, material elastic, si aer. Vata minerală de sticlă, datorită structurii sale elastice şi a volumului mare de aer înglobat, este un material perfect pentru acest sistem, crescând performanţele izolării acustice. Un sistem masă resort masă este caracterizat printr-o greutate redusă, flexibilitate şi eficacitate maximă. De asemenea eficacitatea acestui sistem din punct de vedere al izolaţiei fonice şi termice faţă de sistemul clasic este ridicată. În sistemul clasic de construcţie pentru a putea atinge o izolare acustică satisfăcătoare grosimea acestor ziduri trebuie să fie mare ceea ce rezultă în o greutate mare. Pentru a susţine o astfel de greutate mare trebuie mărită structura de rezistenţă şi fundaţia rezultând costuri adiţionale mari şi timpi mari de execuţie şi uscare a materialelor.
Cu sistemul de izolare masă resort masă utilizând vata minerală de sticlă GecsaTherm fiecare centimetru asigura o izolare acustică suplimentară de 1 dB. Costurile sunt mult mai scăzute faţă de sistemul clasic datorită greutăţii scăzute nefiind necesară revizuirea structurii de rezistenţă, timp de execuţie scurt datorită uşurinţei montajului şi fiind un sistem uscat nu există timpi adiţionali de uscare. Fiind un sistem compact rezultă spaţii utile mai mari faţă de utilizarea sistemului clasic care este mai masiv.
Pentru a putea domina focul, este necesar a înţelege ce îl face să ia naştere, să crească şi să îl stingă. Trei componente sunt necesare pentru naşterea şi propagarea unui incendiu:
1. combustibilul (lemn, carton, plastic, materiale sintetice etc.
2. energia de aprindere ( foc deschis, ţigara, scurt circuit electric, etc.
3. întreţinător ardere (aerul interior şi exterior, oxigen etc.)
Combustibilul, după puterea sa calorică, are un contribut esenţial în creşterea focului. De aceea este necesar în construcţia de clădiri să se utilizeze materiale cu putere calorică cât mai scăzută. Materialele sau produsele cu putere calorică mică permit limitarea inflamabilităţii şi răspândirea unui focar aprins. Cum am spus şi mai sus, vata minerală de sticlă este incombustibilă şi nu contribuie la propagarea sau dezvoltarea focului. Această calitate trebuie exploatată pentru protejarea părţilor din clădire în care modul de asigurare a unei protecţii pasive, se impune.
Saltelele din vată de sticlă sunt uşor de tăiat şi de transportat, făcând astfel ca pozarea izolaţiei să devină un proiect pe care îl puteţi realiza personal în casa dumneavoastră.
Trebuie să vă asiguraţi ca saltelele să fie montate corect între grinzi, orice spaţiu de aer între marginile saltelelor va reduce considerabil eficienţa izolaţiei.
Fibrele de vată de sticlă nu sunt dăunătoare sănătăţii dumneavoastră, însă există persoane la care poate apărea o uşoară iritaţie a pielii în timpul instalării. Pentru evitarea acestor cazuri vă recomandăm ca în timpul instalării să purtaţi un echipament de protecţie, precum o mască împotriva prafului, mănuşi şi o cămaşă cu mâneci lungi.
Sfaturi pentru o izolarea cu performanţe ridicate:
Materialul izolator sub formă de rulouri trebuie să aibă posibilitatea să revină la grosimea nominală după montare. Asiguraţi-vă că există suficient spaţiu între planşeu şi plafon , în cazul plafoanelor false, astfel încât vata după montare să nu fie comprimată.
În permanenţă păstraţi rulourile uscate pentru că performanţa izolatoare scade dacă materialul devine umed. Asiguraţi-vă ca rulourile să fie păstrate în locuri uscate înainte de instalare.
Evitaţi discontinuităţile în izolaţie. Nu trebuie să existe spaţii libere între saltele sau între saltele şi grinzi sau pereţi. Chiar şi o suprafaţă mică rămasă neizolată va produce pierderi apreciabile de temperatură. Izolaţi pereţii interiori către spaţiile neizolate sau neîncălzite cum ar fi garaje, spaţii tehnice, magazii.
Acoperiş înclinat
Alegeţi corect lăţimea materialului izolator, care trebuie să fie mai mare cu 2-3 cm decât lăţimea spaţiului care trebuie izolat.
Aşezaţi ruloul prin comprimare laterală în spaţiul dintre căpriori. Părţile laterale compresibile ale materialului izolant asigură o îmbinare perfectă a acestuia cu structura de lemn, fapt care limitează la
maxim punţile termice. Este indicată montarea unei saltele de vată de sticlă pe direcţia perpendiculară a rulourilor aşezate între căpriori. În acest fel se înlătură complet posibilitatea formării de punţi termice în dreptul căpriorilor. De asemenea se recomandă instalarea unei bariere active de vapori pentru a asigura etanşeitatea faţă de aer şi vaporii de apă. Pentru o funcţionare corectă a barierei de vapori, sub învelitoarea acoperişului se montează obligatoriu o membrană de difuzie a vaporilor.
Pereţi de compartimentare
Asiguraţi-vă că nu există discountinuităţi ale materialului izolator. Structurile folosite la montarea materialului de finisaj trebuie fixate cu elemente elastice de structură pentru reducerea transmisiilor colaterale.
Verificaţi ca elementele de finisaj să fie bine etanşeizate. Umpleţi complet cavitatea cu vată minerală de sticlă.
|